Terapii energetice și vibraționale

You are currently viewing Terapii energetice și vibraționale

Să îţi dorești să fii sănătos este o parte din sănătate” – Seneca

Noi, oamenii, ca toate organismele, suntem compuși din molecule, atomi, adică din protoni și electroni. Când se mișcă, electronii generează un câmp electromagnetic care emite vibrații. Deci, fiecare organism viu are un câmp electromagnetic cu vibrații proprii. Un sistem energetic. Și corpul nostru este un sistem energetic, format din trei elemente sau nivele: aura, centrii energetici – chakrele și meridianele.

AURA este corpul nostru bioenergetic, învelișul corpului fizic. Are șapte straturi principale, fiecare strat fiind conectat la câte o chakră. Mișcarea chakrelor creează straturile aurei, care – din punct de vedere energetic – are rolul pe care o are pielea: ne apără, este legătura dintre exterior și interior. Este ca o extensie a noastră, care se mișcă odată cu noi, respiră cu noi, se micșorează și se dilată in funcție de starea noastră fizică, emoțională. Reacționează atât la stimulii mediului înconjurător cât și la schimbările interioare: gânduri, emoții, sentimente, starea de sănătate a corpului fizic. Este reflexia a ceea ce suntem, conține informații despre noi, despre starea noastră actuală sau cea din trecut.

Aura hrănește corpul fizic prin CHAKRE. Avem 7 Chakre principale:  1. Chakra de Bază, 2. Chakra Sacrală, 3. Chakra Plexului Solar, 4. Chakra Inimii,  5. Chakra Gâtului, 6. Chakra celui de-al Treilea ochi,  7. Chakra Coroanei. Unele sisteme energetice, ca Vindecarea Pranică/Pranic Healing sau Atingerea Cuantică/Quantum Touch, lucrează cu mai mult de 7 Chakre.

Chakrele sunt centri energetici așezați de-a lungul coloanei vertebrale, au forma unor pâlnii și se învârt. Fiecare chakră răspunde de câte o glandă, de organele din apropiere și este centrul unei emoții.

Este foarte important ca chakrele să fie curate, numai în felul acesta va fi corpul alimentat corespunzător cu energia soarelui, aerului, pământului, hranei etc… Această energie este trimisă deci de aură prin chakre și ajunge la toate moleculele corpului prin 12 MERIDIANE principale.

MERIDIANELE sunt canale energetice, un păienjeniș luminos, așezat în paralel cu vasele de sânge. Prin această rețea circulă energia captată de chakre. Meridianele principale sunt:  1. Meridianul Plămân  2. Meridianul Intestin Gros  3. Meridianul Stomac  4. Meridianul Splină-Pancreas  5. Meridianul Inimă  6. Meridianul Intestin Subțire  7. Meridianul Vezica Urinară  8. Meridianul Rinichi 9. Meridianul Ficat  10. Meridianul Vezica Biliară  11. Meridianul Pericard  12. Meridianul Trei Focare.

Terapiile energetice constituie o formă blândă, non-invazivă de terapie, de menținerea echilibrului energetic. Ele sunt foarte relaxante, fără efecte secundare, pot fi combinatecu tratamentele medicinii clasice sau cu alte metode de tratament complementar. Terapiile energetice nu necesită regim special de alimentație sau de orice altă natură, nu sunt legate de nici o religieșinunecesită întreruperea tratamentului medicamentos sau a altor tratamente. În cazul în care clientul mai face și altă terapie complementară, e recomandabil ca între cele două terapii să treacă cel puțin două zile.

Terapeutul nu pune diagnostic.

Metoda folosită în terapie constă în 1. localizarea zonelor cu dezechilibru 2. curățarea câmpului energetic 3. încărcare energetică sau/și 4.ridicarea propriei vibrații energetice și transmiterea acesteia clientului prin atingere (Atingerea Cuantică), fiind astfel stimulată capacitatea naturală de autovindecare a organismului. 5. training în managementul stresului și emoțiilor în caz de nevoie 6. consiliere de dezvoltare personală în caz de nevoie.

Energia folosită în timpul terapiei nu este energia terapeutului, terapeutul fiind de fapt canalul prin care trece energia, el intensifică această energie prin diverse tehnici și o transmite clientului. Organismul acestuia direcționează energia acolo unde consideră că are cea mai mare nevoie. Terapeutul nu vindecă afecțiuni. Bolile sunt, de fapt, manifestări ale unor dezechilibre în câmpul energetic: lipsă de energie, blocarea sau acumularea acesteia. Tratamentele energetice corectează aceste dezechilibre, favorizând procesul de auto-vindecare a organismului.

Terapiile se pot face prin atingere sau fără, în prezența clientului sau la distanță. În afară de câteva terapii, care, de fapt, nu sunt energetice, cum ar fi Antrenarea Cuantică/Quantum Entrainment, terapeutul are nevoie de acordul clientului pentru a le practica. În cazul minorilor sau al persoanelor inconștiente, acest acord este dat de un membru de familie.

Tratamentul constă dintr-o serie de ședințe a căror durată variază între 20 și 45 de minute.

Ședințele se fac o dată la 7 zile, în cazuri acute o dată la 3 zile sau zilnic.

Procedeele folosite diferă de la client la client, de la ședință la ședință. Numărul de ședințe depinde de evoluția stării clientului și de metoda folosită O reevaluare se face după 3-5 ședințe.

Terapiile se efectuează numai pe baza unei programări.

Lasă un răspuns